#makeithappen | Fântâna Mare, apa minerală miraculoasă din Moldova îmbuteliată de o antreprenoare cu viziune

Ioana Erdei 16/12/2019 | 16:27

Business Review continuă campania #makeithappen, în cadrul căreia publicația noastră își dorește să promoveze antreprenoriatul românesc. Până acum, Business Review a prezentat zeci de povești inspiraționale ale românilor care au transformat pasiunea, hobby-urile și cunoașterea în business-uri de succes. Am prezentat poveștile din spatele afacerilor autohtone, indiferent de mărimea și domeniul în care activează, pentru că ne-am dorit să scoatem în evidență diversitatea și creativitatea mediului de business românesc. Prin această campanie, Business Review și CEC Bank își întăresc angajamentul de a fi prima sursă de informare și, respectiv, finanțare pentru inițiativele antreprenoriale românești. Campania #makeithappen continuă cu povestea Fântâna Mare, o apă minerală izvorâtă din inima Moldovei.

 

Antreprenoarea care a scos la lumină apa miraculoasă de la Fântâna Mare își spune povestea de succes.

În 2009, suceveanca Teodora Bendescu își investește toate resursele într-o afacere pe care a descoperit-o din pură întâmplare, povestește chiar ea.

“Povestea apei Fântâna Mare a început dintr-o întâmplare. Un prieten mi-a spus, printre altele, să văd ce apă izvorăște din Dealul Temelie, din comuna Fântâna Mare, la o aruncătură de băț de Fălticeni. Curioasă, m-am dus să văd, am luat câteva sticle cu apă și am gustat, apoi am luat probe pe care le-am dus la Direcția pentru Sănătate Publică pentru analize. Rezultatele au arătat că apa e foarte bună. Am trimis probele și la un laborator la Iași și la București la Societatea Națională a Apelor Minerale, unde au făcut probe de radioactivitate. Un prieten din Londra care lucrează în domeniu, mi-a făcut analize și acolo. Toate au arătat la apa foarte curată și m-a convins să investesc”, povestește antreprenoarea.

La acea vreme, conducea deja două afaceri, respectiv o fabrică de cărămidă și o pensiune. A durat trei ani, din momentul în care a descoperit apa și până a demarat investițiile.

„În primul an, am ridicat totul din fonduri proprii, apoi, în al doilea an, am investit în alimentarea cu electricitate. A durat mai mult de jumătate de an, cu toate aprobările și proiectele care ni s-au cerut”, povestește femeia.

A achiziționat pământul, a construit hala, a început achiziția de utilaje. În 2010, a aplicat pentru bani europeni și a primit finanțare, în parteneriat cu CEC Bank.

“Atunci am angajat 10 muncitori și am început activitatea cu îmbutelierea de apă plată la 0.5 litri și 2 litri, vânzarea fiind destul de mică. Apoi, am făcut achiziționat alte utilaje pentru a îmbutelia apă carbogazoasă la 0.5 litri, 1.5 litri și 2litri. În 2016, a mai investit într-o nouă linie de producție pentru a îmbutelia apă plată la 6 litri, toate investițiile fiind realizate cu credite contractate de la CEC Bank”, explică femeia de afaceri.

“Pentru prima linie de producție ne-a ajutat foarte mult împrumutul de la CEC Bank, inclusiv pentru achiziții, până s-a făcut rambursarea, prin proiectul european. Apoi a fost mai ușor, la cel de-al doilea proiect, prin care am făcut îmbunătățiri și am mai cumpărat o linie mai mică de îmbuteliere a apei la cinci și la șase litri”, a adăugat aceasta.

 

Investițiile companiei Moldavia SRL se ridică, astăzi, la aproape un milion de euro. Capacitatea utilajelor este de 2.200-2.500 de peturi pe oră. Toate operațiunile de îmbuteliere sunt complet automatizate.

Apa „minune”

Apa minerală Fântâna Mare este bogată în magneziu și ajută la buna funcționare a mușchilor, pentru că magneziul este un mineral esențial pentru organismul, care permite mușchilor să se relaxeze. Motivul pentru durerile musculare este, adesea, deficitul de magneziu. De asemenea, menține performanța musculară. Apa minerală ajută foarte mult și pielea, datorită cantităților ridicate de dioxid de siliciu care consolidează celulele spongioase ce se găsesc între fibrele de elastină și colagen. Cei care beau această apă minerală vor constata că îi ajută și la încetinirea formării ridurilor. Da, această apă cu efecte miraculoase menține sănătatea pielii, a mușchilor și chiar a oaselor. Studiile științifice arată că este foarte important calciul din apa minerală, care ajută la menținerea unei densități osoase normale și împiedică, astfel, dezvoltarea bolilor de oase, precum osteoporoza. Sursa de apă provine de la baza dealului Temelie, de la 120 metri adâncime, fiind împinsă la suprafață prin presiunea pânzei freatice, unde este captată prin două puțuri.

Prima reacție a clienților

Este greu să pătrunzi pe piață cu un produs nou. Toată lumea este suspicioasă. Oamenii cred că cele mai bune sunt brandurile mari”, spune Teodora.

Însă cei care au testat apa, au văzut cât de bună este și au devenit clienți fideli.

„Avem clienți care vin și de la Piatra Neamț, de la Târgu Neamț, de la Botoșani, să cumpere o dată la trei luni. Ne-a crescut inima, când am văzut cât de apreciată este apa noastră. Oamenii ne cer să aducem apă și în localitățile lor, pentru că, încet-încet, s-a dus vestea”, explică, cu mândrie, femeia de afaceri.

„După o muncă susținută de cinci- șase ani, am reușit să vindem apa Fântâna Mare în magazinele Auchan, în stațiile Lukoil și în magazine din Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău”, spune, cu mândrie, antreprenoarea.

În 2019, cifra de afaceri a companiei este estimată la 580.000 de lei, iar profitul la 14.000 de lei.

În 2020, compania pe care o conduce va începe achiziția de utilaje pentru o linie de îmbuteliere de sucuri naturale, la care  vor folosi aceeași apă.

BR Magazine | Latest Issue

Download PDF: Business Review Magazine April 2024 Issue

The April 2024 issue of Business Review Magazine is now available in digital format, featuring the main cover story titled “Caring for People and for the Planet”. To download the magazine in
Ioana Erdei | 12/04/2024 | 17:28
Editor’s picks
Advertisement Advertisement
Close ×

We use cookies for keeping our website reliable and secure, personalising content and ads, providing social media features and to analyse how our website is used.

Accept & continue